Manichiură cu ojă semipermanentă acasă: simplu, ieftin, eficient!

12

Dintotodeauna mi-a făcut plăcere să-mi fac manichiura singură, fapt pentru care nu am fost niciodata la salon pentru așa ceva. În ultimul timp a început să mă deranjeze destul de mult faptul că oja normală sare repede de pe unghii, astfel încât am ajuns să îmi fac manichiura foarte rar, aproape deloc.

Mama se gândea de ceva timp să își ia un kit de manichiură semipermanentă și să-și facă singură manichiura. Când mi-a povestit despre ojele One Step, mi s-a aprins imediat un beculeț. 💡 Cu toate că ojele One Step (3 în 1) au apărut de ceva timp pe piață, eu nu am știut de ele și nu știam că există o variantă atât de simplă de a-ți face manichiura semipermanentă acasă. Practic e ca și cum ți-ai face manichiura normală, dar usuci unghiile la lampă și, bineînteles, oja rezistă!

Ce îți trebuie pentru a-ți face manichiura cu ojă semipermanentă acasă + pașii pe care i-am urmat

Manichiură:

  1. Trusă pentru curățarea unghiilor. Trebuie să îți cureți singură unghiile și presupun că toate fetele au acasă o mică trusă pentru așa ceva. 
  2. Pilă buffer. Cu ajutorul pilei de acest tip se înlătură luciul unghiei naturale pentru ca oja semipermanentă să aibă aderență. Acest pas este unul important, iar dacă mătuirea nu se face corect, oja nu va rezista bine pe unghie. 
  3. Ojă semipermanentă, cea aleasă de mine pentru început fiind oja One Step (3 în 1). Acest tip de ojă semipermanentă este foarte ușor de aplicat, e ca și cum ai aplica ojă clasică și de aceea mi se pare ideală pentru manichiura făcută acasă. Dacă te pricepi să-ți faci singură manichiura, te vei descurca perfect. Ojele 3 în 1 (monofazice) conțin toate cele 3 componente (bază, culoare, top), și de aceea nu mai ai nevoie de alte produse pentru a realiza manichiura (deci cheltuiești și mai puțini bani).
  4. Lampa UV/LED pentru polimelizarea unghiilor după aplicarea fiecărui strat de ojă semipermanentă 3 în 1. Eu am ținut unghiile la lampă timp de 60 secunde, pe ojă scrie 30 secunde.
  5. Ulei cuticule care se aplica la sfârșit pentru a hidrata cuticulele.

Îndepărtarea ojei semipermanente:

6. Pilă abrazivă, necesară pentru a lua luciul ojei semipermanente înainte de aplicarea acetonei. Astfel acetona pătrunde în ojă pentru a o dizolva.

7. Acetonă, necesară la îndepărtarea ojei de pe unghii. Eu am ținut unghiile 15-20 minute în acetonă.

8. Soak Off Clips utile pentru a ține discul cu acetonă pe unghie. Am incercat și să împăturesc unghiile în staniol, dar mi se pare destul de incomodă tehnica asta.

9. Bețe pentru îndepărtarea ojei pe care le-am folosit după ce unghiile au stat cu acetonă.

Cât costă să-ți faci manichiura cu ojă semipermanentă acasă?

Din toata lista de mai sus eu aveam ustensilele pentru manichiura propiu-zisă și acetona, deci pe acestea nu le voi include în lista de prețuri. Cea mai scumpă este lampa UV/LED, dar poți să aștepți până o găsești la reducere pe undeva. Eu am cerut recomandarea unei specialiste în domeniu și mi-am luat lampa asta, model SUN5, 48 Watt cu activare prin senzori. Pentru a-ți face manichiura acasă este perfectă. Am dat 116 RON pe ea, la reducere, acum văd că este 97 RON.

În afară de lampă am mai luat:

  • Soak Off Clips Cupio: 20 RON

Totalul produselor menționate este 208 RON. Încă de la prima manichiură realizată am fost foarte entuziasmată și am început să îmi iau și alte nuanțe de ojă semipermanentă, tot One Step, deocamdată, și un Spider Gel, că nu m-am putut abține să nu desenez ceva pe unghii. Mi-am făcut unghiile de trei ori până acum și sunt foarte mulțumită.

Înainte să mă apuc să-mi fac singură unghiile cu ojă semipermanentă nu am avut deloc contact cu acest tip de ojă, încă mă informez, așa că orice sfat este binevenit! Ați folosit ojă semipermanentă tipul 3 în 1? Cum vi se pare?

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here