SuperBlog 2020

0

Ce-i drept, s-a adunat puțin praful pe aici anul acesta, așa că e momentul potrivit să particip pentru prima dată la competiția de blogging creativ SuperBlog, ajunsă acum la cea de-a 21-a ediție. SuperBlog 2020 este o ocazie numai bună să ies din zona mea de confort și să încerc ceva nou, diferit. Sper sa învăț multe lucruri noi, să interacționez cu oameni frumoși, să-mi aprind creativitatea, să-mi exersez scrisul după cerințe și să reușesc să particip la cât mai multe probe. 

 Despre SuperBlog 2020 

Competiția are loc în perioada 1 octombrie – 2 decembrie 2020. Probele constau în scrierea de articole pe diverse teme, cu cerințe definite și deadline pentru jurizare. Probele sunt opționale, poți participa doar la probele preferate, iar premiile constau în bani, produse și vouchere. Jurizarea probelor este realizată de reprezentanți ai sponsorilor. Dacă participi la toate probele competiției, iar la final te clasezi printre primii, poți câștiga premii suplimentare. Astfel, pe lângă premiile obținute pe parcursul competiției, primii 3 finalisti vor primi premii cash, în ordinea punctajelor obținute în competiție:

  • Locul 1 – 3000 lei
  • Locul 2 – 2000 lei
  • Locul 3 – 1000 lei

Tuturor finaliștilor li se vor acorda premii și diplome pentru participare.

Detalii despre condițiile de înscriere și alte informații găsiți în regulamentul concursului.

Acest text a fost scris pentru înscrierea la SuperBlog 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here